Despre suflet
“- Suflet?… Eşti idiot!…Ţi-am spus-o din prima zi. Dar atunci ţi-am spus-o în glumă, fiindcă nu bănuiam că eşti chiar idiot. Nu eram sigură. De data asta, însă, văd că gluma mea s-a prins…Eşti chiar idiot, idiot autentic…Unde vezi tu suflet în ce ţi-am spus?… Asta e o frază convenţională, care, cînd îmi convine, o spun şi altora, nu numai ţie…O frază ideală pe care am descoperit-o într-o carte…Nu în suflet! Eu sunt femeie cultă, nu soră de caritate… Citesc cărţi instructive, nu prospecte de farmacie sentimentală… Îmi plac oamenii inteligenţi, oamenii cu cap, nu numai cu păr, oamenii care ştiu să se impună femeii prin calităţiile pe care ea nu le are… Şi nici nu trebuie să le aibă, fiindcă altfel n-ar mai fi femeie… Ai înţeles de ce, la un moment dat, am crezut că te plac şi pe tine?…Fiindcă te credeam aşa cum te închipuisem…, inteligent… Nu cu prea multă minte, dar, în orice caz, cu ceva mai mult decît numai cu suflet… Oamenii cu suflet sunt proşti… Aşteptam să-mi spui lucruri noi, lucruri care să mă amuze, lucruri care să mă facă curioasă… să-mi schimbe viaţa şi părerea proastă ce o am despre bărbaţii cu suflet… Văd însă că m-am înşelat…Eşti mai prost decît orice om de rînd…N-ai nici un pic de fantezie…De cîte ori caşti gura, nu scoţi decît aceeaşi prostie: Suflet!… Suflet!… Care suflet?… Arată-mi-l şi mie să-l văd… Cum este?… Cît e de mare?… Îl putem face pe din două- jumate mie, jumate ţie?… Şi dacă da, ce mai putem face cu el?… Să ne iubim la infinit?… Foarte frumos!… Dar, cu el putem plăti şi chiria?… Sau măcar datoria la zarzavagiu? … Nu?… Atunci la ce e bun sufletul?…”
Ion Minulescu - 3 şi cu Rezeda 4
