Pentru cine bat clopotele?
Pentru florile din câmp,
pe care nu le-am strivit
tăvălindu-ne.
Clopotele bat
pentru peştii
pe care nu i-am prins
în această viaţă…
şi mă refer la bibanii
şi caraşii graşi,
pe care noi,
prea sinceri şi prea proşti,
i-am ocolit…
Ce de oportunităţi
mi-ar fi oferit viaţa,
de m-ar fi născut
din părinţi bogaţi!
Pentru cine bat clopotele?
Pentru Ernest Hemingway
a cărui fotografie
nu va apărea niciodată
pe cocalari.ro.eu.
Tâmpitul!
S-a salvat.
Când fac buba
îmi găsesc o piatră
şi mă ascund după ea.
Pietrele sunt reci,
dacă ţii una în braţe,
prea mult timp,
te răceşti şi tu…
dar pentru un ascunziş de moment
sunt perfecte:
nu vorbesc,
nu simt,
nu te cheamă,
nu te gonesc…
De aceea atunci când murim
ni se aşează pietre
la căpătâi.
Pe ele familiile notează:
“Aici odihneşte…”
ca să nu uităm cine am fost,
în toată această
singurătate.
Cum moare credinţa?
Fără introducere,
trecem direct la punctul culminant…
aplecată,
permiteam celor 5 femei să mă privească.
Pe tăcute,
cu un profesionalism desăvârşit…
“-Stai capră, nu te încorda!”…
tubul nespălat,
pe care îl folosiseră
la clismele altor babe
şi apoi marea rugăminte
către Dumnezeul
care nu ştie,
că la WC,
ai nevoie de hârtie igienică…
Momentul sinuciderii credinţei.
Mâine voi face o plimbare,
voi merge încă o dată la Casa Albă,
acolo unde oamenii cu măşti
mă vor întreba despre suferinţele mele
şi-mi vor verifica reflexele,
apoi după turul întregului alfabet
al antiinflamatoarelor,
îmi vor extirpa oase,
care vor înlocui alte oase.
La Casa Albă oamenii zâmbesc
atunci când şi-ar dori să plângă.
Moartea aici nu e un lucru
de care să ne minunăm,
ea zace în fiecare murmur al buzelor noastre.
La Casa Albă
lumea vine să mă viziteze,
lumea îmi aduce flori,
lumea vorbeşte şoptit
ca nu cumva să tulbure
somnul verticalităţii mele.
Cât mai e până dimineaţă?
Toată noaptea…
Aoleu, aoleu, ce ne doare…
toţi ne plângem de milă,
căci nu e nimeni aici, să plângă pentru noi.
Dimineaţa servim pâine cu unt.
-Cănuţele la ceai!… strigă asistenta
-Eu nu vreau toate astea!
-Ba să vrei mamaie, că nu e după mata!
-Staţi cuminţi şi aşteptaţi injecţia!
Stăm cuminţi şi aşteptăm injecţia.
Cât mai e pînă dimineaţă?
Toată noaptea…
În spital nu există discriminări
toţi suntem egali,
suntem copii asistentei.
De la 5 la 80 de ani…
ne aliniază pe toţi
în frunte cu infirmul din cărucior,
noi ne ţinem de mână,
aşa cum am fost învăţaţi la grădi,
ne e frică tuturor de EKG.
Ne aşezăm halatele unii altora,
să nu ne fie frig,
solidaritatea umană
în situaţii de criză
e un lucru de admirat.
Vorbim despre morţi şi tradiţii,
în spital revenim la adevăr.
Suntem cu toţi copii asistentei.
Sufăr de o boală rară.
Sunt dependentă de lucruri banale:
pieptănarea părului,
scobitul în nas,
scărpinatul degetelor de la picioare.
Sunt atât de dependentă
încât acum,
înfăşurată în tifon ca o mumie,
incapabilă de banalităţi,
tânjesc dupa NIMIC.
Cu greu accept acest exerciţiu de imobilizare.
Alergia la jeg,
jeleurile - ursuleţi multicolori din punga la care nu reuşesc să ajung,
gipsul picioarelor mele
şi singurătatea…
universul perfect al unui invalid.
Cei în drepturi
au avut aşteptări de la mine:
să fiu cea mai bună,
să fiu cel mai deştept,
să fiu cea mai lăudată,
să fiu oricine mai puţin eu însumi,
să nu fiu homosexual,
curvă,
prost,
ciudată,
Într- o bună zi, am făcut un pas
în afara verbului “a fi”
şi am realizat cât de puţin importante
sunt lucrurile acestea.
- Hei!… Să nu mă laşi singură, mie frică…
Ţi- aş şopti dintr- un colţ de ochi,
Aici camerele nu au beculeţe de noapte
pentru teama de întuneric.
- Să nu mă laşi singură, mie frică…
e ultimul vers al somnului de pe buze
- Adu’ o carafă cu apă…
şi torn-o pe fruntea mea
ca să speli sângele,
să zboare astfel ultimul cuvânt.
Alina şi pălăria ei multicoloră
Tăcerea interminabilă dintre venele noastre
şi radioul trist ce cântă pentru nimeni
mă vor ucide lent.
Aici toţi au uitat cum e să te ridici din pat
şi să mergi spre lumină.
În această cameră de spital
singurul lucru strident
e pălăria ta multicoloră din paie.
- Dă-mi-o mie!
Să o trag pe ochi şi să uit
cum e să vezi suferinţa.
