newcars.ro

A cunoaşte un autor înainte de a face cunoştinţă cu opera lui, este un act ce se aseamănă cu mersul de la dreapta la stânga al unui ceasornic.

Iulia vorbea ieri la întâlnirea “Schimb de cărţi”, despre modul în care ar trebui să ne rezumăm la a citi poeziile şi atât, deoarece atâţia ani de comentarii nu au făcut altceva decât să ne rătăcească “simţul” poeziei.

Îi dau dreptate. E timpul să ne lăsăm de exerciţiul analizei, să uităm cuvintele şi să activăm simţurile.

Să  lăsăm poezia să-şi rostească propriile cuvinte.

Împotriva tuturor - împotriva poeziei mele

Împotriva tuturor m-am trezit într-o dimineaţă

caldă, plăcută

mi-am pus un veşmânt lung, mi-am tăiat părul

împotriva tuturor, dar mai ales a poeziei mele

mi-am smuls din minte toate metaforele

am vrut să scriu scenarii porno

am vrut să-mi povestesc cele mai ascunse fantezii

am vrut să fiu dincolo de toate şi tot,

mi-am ras ultimul fir de ruşine şi m-am războit cu mine

ştiam ce să spun despre toţi şi toate dar mai ales despre mine

eram împotriva tuturor, eram intoxicată de acest sentiment

de împotrivire

am alergat, m-am adăpostit, am fumat un lung şir de

ţigări de plante, mi-am băut toate paharele de dinainte

şi mi-am mirosit toate fluidele cu multă bucurie, m-am

transformat împotriva tuturor

m-am bucurat, m-am răzbunat

dar m-am plictisit, şi de atâta frig şi vomă

m-am stafidit, mi-am pierdut veşmântul

părul mi-a crescut, ochii mi-au ieşit din orbite 11 milimetri

mi s-au rupt unghiile, mi-am piedut abilitatea şi

împotriva tuturor

n-a mai ştiut nimeni de mine.

Se spune că un cititor suprasaturat de lectură, va răbufni prin încercarea de a deveni el însuşi scriitor, tocmai pentru a se elibera de spiritele moarte, transpuse în cărţile pe care le-a lecturat.

Cărţile sunt puzzle- uri complete, din care noi rămânem doar cu câteva piese. Mulţi încercăm să creem un tot cu piesele pe care le-am adunat din toate puzzle-urile rezolvate de-a lungul vieţii.

“Itinerariu cu îngeri” este o colecţie de proze scurte, axate spre descrierea unor tablouri mentale. Autoarea încearcă să ne redea o comuniune cu universul uitată, astfel ne reîntoarce la stadiul de stânci, ne reînvaţă să plângem prin ploie, ne repune în statutul de obiect plasat în afara timpului.

Mi-a plăcut stilul autoarei bazat pe inserarea în texte  a referenelor unor de reclame binecunoscute, a unor zicale româneşti, elemente ce îi conferă textului caracteristica umorului, fără a înclina spre vulgar aşa cum se întâmpă cu majoritatea textelor contemporane.

Aceste proze scurte sunt prezentate sub forma unui joc clădit în jurul unor mituri şi teme cunoscute, precum: mitul lui Sisif, trădarea lui Brutus, mitul lui Iona, cutia Pandorei. Ni se dă piesele iar noi trebuie să reconstruim imaginea.

“Itinerariu cu îngeri” este o carte ce miroase a nostalgie, a cireşi înfloriţi, miroase a “acasă”…sunt unul dintre cei ce îşi poartă “acasă” în suflet, eu şi cei ca mine îmbătrânim pe drumuri căutând să regăsim un destin care să ne aparţină.

Acesta este un post pe care mi-am propus de multă vreme să îl scriu. Este un post despre oamenii minunaţi de la “Schimb de cărţi” Constanţa, care s-au oferit să doneze cărţi pentru campania “Citeşte cu mine”, campanie iniţiată de Andreea Marin, pe care o felicit pentru proiectele frumoase pe care le susţine.

Nu am reuşit să strângem atât de multe cărţi pe cât ne-am propus, însă am împrăştiat vorba prin ţară şi la alte grupuri “Schimb de cărţi”, şi puţin cu puţin, poate se face mult.

Ţin să le mulţumesc lui Ana Piuaru, Diana Borca, Ana Nichiţeanu, Adrian Simionov şi tuturor celorlalţi care au donat cărţi.

Sper ca poveştile ce ne-au luminat nouă copilăria să ajungă şi la alţi copii.

Conform unui sondaj de opinie realizat de editorii ziarului “The Guardian”, 65% dintre persoanele chestionate au recunoscut faptul că există unele romane de care nu s-au putut atinge niciodată în viaţa lor, cu toate că au pretins la un moment dat că le-au citit.

În top-ul romanelor ce nu sunt citite niciodată până la capăt se numără:

1. Biblia
2. Ulise - James Joyce
3. Război şi pace - Tolstoi
4. 1984 - George Orwel

Dacă ar fi să fac un top al meu, aş oferi locul I romanului lui Marcel Proust, “În căutarea timpului pierdut”, din care nu am putut citi niciodată mai mult de 17 pagini.

“Rugăciunea înseamnă traducere. Omul se traduce într- un copil cerând tot ceea ce există într-o limbă pe care abia a învăţat-o.”

Ne vindem sufletul diavolului în fiecare zi a vieţii noastre, în fiecare moment în care ne refuzăm dreptul la fericire.

Romanul este un amestec năucitor de literatură erotică, un experiment al anilor ‘60, al anilor ce au reprezentat începutul revoluţiei gândirii şi simţirii.

Uneori am impresia că mişcările revoluţionare ale anilor ‘60 în loc să înalţe omenirea, au coborât-o. Ori poate că omenirea se învârte în cerc şi după ce a parcurs cele 360 de grade încununate de iluminare, a ajuns iarăşi la 0, întorcând oamenii la stadiul iniţial de primitivi.

Idei culese:

1. Să privim creştinarea forţată ca pe un act de o mai mare cruzime decât războiul.
2. Prima condiţie a unui artist este să aibă curul tare, căci toţi vor dori fie să îl muşte, fie să îl pupe acolo.
3. Legea junglei - Animalul nu face diferenţa.

Dumincă, 8 Martie, la ora 15:00, la barul Vama, vă aştept la o altă ediţie “Schimb de cărţi”.

Vă aştept pe toţi, şi când spun toţi mă refer la orice pasionat de lectură, care este dispus să vină şi să discute despre cărţile ce i-au marcat viaţa.

Fascinanta poveste poliţistă, mi-a ocupat ultimele două seri. Melania Lupu (năstruşnica bătrânică, ce dă dovadă de o rară inteligenţă şi un acut simţ practic), Azimioară şi maiorul Cristescu (veşnic pe urmele Melaniei, reprezentând căutătorii de adevăr în această încâlcită poveste), o acţiune bine legată şi stilul umoristic în care sunt relatate evenimentele fac din romanul scriitoarei Rodica Ojog- Braşoveanu , o veritabilă caricatură a unei Românii trecute.

Recunosc că am găsit unele asemănări cu romanele lui George Simenon, dar asta numai pentru că “320 de pisici negre” mi-a amintit de pasiunea lecturii romanelor poliţiste din seria “Maigret”.

Guadalupe Marin si Frida Kahlo      Paulette Goddard         Maria Felix           Lola Alvarez Bravo       Frida Kahlo si Diego Rivera
Frida Kahlo (6 iunie 1907-13 iulie 1954) a fost o figură controversată a Mexicului.
Pictoriţă, susţinătoare a stalinismului, luptătoare înrăită pentru emanciparea femeilor, având o viaţă bisexuală…acestea sunt câteva din trăsăturile ce au făcut din Frida Kahlo o istorie vie a vieţii şi culturii mexicane din acele vremuri.
În 1929 se căsătoreşte cu Diego Rivera (un pictor cunoscut al vremii, considerat rivalul mexican al lui Picasso) de care divorţează în 1939 şi  se recăsătoreşte, tot cu el, în 1941. Diego Rivera are o serie de amante printre care se numără: Guadalupe Marin, Lola Alvarez Bravo, Maria Felix, Paulette Goddard (soţia lui Charlie Chaplin), dar şi sora Fridei, Cristina Kahlo. Infidelităţile lui Diego declanşează o serie de depresii nervoase, ce vor accelera procesul degradării sănătăţii Fridei.
Frida nu a avut copii, de aceea colecţiona păpuşi pe care le îmbrăca, le pieptăna, le învăţa să spună rugăciuni,pe unele le şi înmormânta.
Romanul lui Barbara Mujica, oglindeşte şi explică drumul sinuos al acestui personaj controversat.

O carte despre singurătate, despre inutilitatea luptei pentru bani, despre importanţa visurilor, despre nevoia de stabilitate şi prietenie, despre inocenţă…o trilogie a exodului de populaţie care a marcat istoria Statelor Unite în anii ‘30.

Romanul e clădit în jurul celor două personaje principale, George şi Lennie, care mânaţi de iluzia visului agrar,se angajează ca muncitori sezonieri la o fermă.

Intriga relativ simplistă ascunde substraturi greu de perceput la o primă citire.

Un roman bine scris, liniar,genial.

În mod bizar m-am gândit la Olga Ojog Braşoveanu, nu ştiu de ce, romanul nu e de factură poliţistă.

Aceeaşi oglindă pentru 2 persoane, doar interogarea se face dintr-o “antiperspectivă”.

Mulţumiri lui Mir, care mi-a recomandat cartea şi de la care am şi sustras respectivul roman.