newcars.ro

Filmul se bazează pe romanul Ceciliei Ștefănescu, ce poartă același nume, și tratează cu delicatețe, subiectul controversat al legăturii de dragoste dintre două fete, precum și al relației incestuoase dintre doi frați.

Tema filmului ar fi putut fi mult mai mult exploatată. Oricum Tudor Giurgiu și-a făcut bine temele, am văzut multe cadre artistice, imagini puternice.

Filmul acesta este mai mult un act de rebeliune, în fața mentalității mai puțin flexibile a românilor. Un act de curaj într-o țară ce nu este încă pregătită să accepte libertatea tuturor formelor de exprimare.

Ioana Barbu și-a interpretat bine rolul, a înțeles bine complexitatea personajului…în plus, are o frumusețe inocentă, ce nu trece neobservată.

Încă un film ce trece prin viața mea și nu lasă urme.

A cunoaşte un autor înainte de a face cunoştinţă cu opera lui, este un act ce se aseamănă cu mersul de la dreapta la stânga al unui ceasornic.

Iulia vorbea ieri la întâlnirea “Schimb de cărţi”, despre modul în care ar trebui să ne rezumăm la a citi poeziile şi atât, deoarece atâţia ani de comentarii nu au făcut altceva decât să ne rătăcească “simţul” poeziei.

Îi dau dreptate. E timpul să ne lăsăm de exerciţiul analizei, să uităm cuvintele şi să activăm simţurile.

Să  lăsăm poezia să-şi rostească propriile cuvinte.

Împotriva tuturor - împotriva poeziei mele

Împotriva tuturor m-am trezit într-o dimineaţă

caldă, plăcută

mi-am pus un veşmânt lung, mi-am tăiat părul

împotriva tuturor, dar mai ales a poeziei mele

mi-am smuls din minte toate metaforele

am vrut să scriu scenarii porno

am vrut să-mi povestesc cele mai ascunse fantezii

am vrut să fiu dincolo de toate şi tot,

mi-am ras ultimul fir de ruşine şi m-am războit cu mine

ştiam ce să spun despre toţi şi toate dar mai ales despre mine

eram împotriva tuturor, eram intoxicată de acest sentiment

de împotrivire

am alergat, m-am adăpostit, am fumat un lung şir de

ţigări de plante, mi-am băut toate paharele de dinainte

şi mi-am mirosit toate fluidele cu multă bucurie, m-am

transformat împotriva tuturor

m-am bucurat, m-am răzbunat

dar m-am plictisit, şi de atâta frig şi vomă

m-am stafidit, mi-am pierdut veşmântul

părul mi-a crescut, ochii mi-au ieşit din orbite 11 milimetri

mi s-au rupt unghiile, mi-am piedut abilitatea şi

împotriva tuturor

n-a mai ştiut nimeni de mine.

Nu pot scrie până pe 11, aşadar  vă dau să citiţi asta în caz că vi se face dor de Newcars blog.

Mulţumiri lui DeCe blog, că m-a făcut să râd de dimineaţă.

Scrisoarea a III, în variantă modernă

Iata vine-un Jeep pe strada cu un girofar pe el,
Baiazid statea in dreapta si rosti catre sofer:
“Sper ca Mircea sa ajunga, sa nu-ntarzie din nou.
Ia vezi daca-a tras masina langa gura de metrou…”
“-N-a venit, Maria Ta, zise el privind in jur…”
“-Si mi-a zis ca fix la 12 ne vedem langa Carrefour”.
Asteptand vreo 5 minute isi pierdu orice rabdare,
Si trimite bodiguarzii sa se uite prin parcare
La un semn (curba la dreapta), se opreste un X5.
Si din el coboara Mircea, in bermude si opinci.
Printre turci porni agale, si privindu-i cu nesat,
Le-arata un “Sony Vaio”, care-l tine la subrat.
Agitat , la el in Jeep, si-mbracat tot in civil,
Baiazid nu mai rezista si il suna pe mobil:
“-Tu esti Mircea?”…”-Da-mparate, am uitat sa iti dau bip,
Dar am stat mult la Rovine, era coada la Agip.
Nici n-am nimerit din prima, ca nu vin aici prea des,
Si-am luat-o si pe centura, indrumat de GPS.
Acum am parcat masina. Unde esti?, ca vin la tine…”
“-Sunt la mine in masina si te vad, te-ndrepti spre mine”.
Si de-ndata ajunse Mircea si urca la turc in jeep.
Si-ncepu sa ii explice ca nu vrea, cu nici un chip
Sa isi stranga intreaga oaste la Rovine in campii,
Si sa lupte pan’ la moarte cu ai turcului spahii.
“-Baiazide, stii ca-i criza, si-acum viata-i foarte grea,
Ma gandeam ca sa ne batem,… dar la “Heroes” in retea.
Sau in loc sa cuceresti, cu armate-al meu popor,
Nu ai vrea, daca ai wireless, sa jucam “conquiztador”?
“-Cum cand turcii-mi sunt in vama , si-am venit din Istanbul,
Tu nu vrei ca sa ne batem, ca nu ti se pare “cool”?
Eu nu-s disperat ca tine sa stau nopti intregi pe net,
Eu traiesc in realitate, si nu e nici un secret
Ca am fost in multe lupte:Varna , Ialta sau Oituz…”
“-Pai eu sunt online tot timpul, nu puteai sa dai un “buzz”???”
“-Mircea!!! Vin c-o intreaga oaste , iar tu faci misto de noi..,
Maine sunt aici cu turcii si-ti declar de-acum razboi”.
“-Cum vrei tu marite rege, eu speram sa ma-ntelegi,
Caci de-ajungem la cutite, voi nu mai plecati intregi.
N-as vrea sa pun pe “YouTube”, cu-ai tai morti, videoclipuri,
Nici ca Dunarea sa-nece spumegand a tale jeep-uri.
Dar, de asta ti-e dorinta, maine ne vedem la lupta,
Si-ti promit ca pleci d-aicea cel putin c-o mana rupta.”
Si zicand acestea Mircea, il lasa pe Baiazid.
Si trantindu-i portiera el pleca la pas grabit.
Cand ajunse la masina, gasi-n geam , pe-un bilet scris:
“Scuze.V-am blocat o roata, c-ati parcat pe “interzis”…”
Si da Mircea multe mailuri, sms-uri, mii de “bip”-uri,
Ca sa-si stranga toti ostenii si sa ii indese-n “Jeep”-uri.
Demarand in mare tromba, se-ndreptara spre Rovine,
Dar aici gasira turcii, toti cu pantalonii-n vine.
Toti vaitandu-se de moarte, ghemuiti prin iarba scurta
Rezemati de cate-un ciot, si tinandu-se de burta.
“-Baiazid, hai sa ne batem…!! , Unde esti, de ce nu vii?”
“-Mi-am scos in oras ostenii, si i-am dus la KFC.
Si-am mancat cu poft-aseara, tot ce ni s-a pus pe masa…”
Raspunse-ncordat sultanul dintr-o tufa mai retrasa.
“-N-am stiut ca la “fast-food”-uri nu e bine sa mananci,
Mai ales in Romania, fiindca risti sa pleci pe branci…
Nu mai vreau ca sa ne batem, iarta-ma, a fost o farsa.
Da-ne niste “triferment” si-o sa facem cale-ntoarsa”…
Si asa a scapat Mircea de o lupta la Rovine.
Deci se vede pan-la urma ca “fast-food”-ul face bine.
Asta-i tot, dar fiti voi siguri ca Istoria o sa zica:
“Turcii l-au vazut de Mircea si-au facut pe ei de frica”

Te-ai întrebat vreodată ce s-ar întâmpla dacă pilotul avionului, la bordul căruia te-ai urcat, şi-ar pierde conştiinţa?

Dacă nimeni altcineva nu e capabil să controleze avionul, siguranţa tuturor poate depinde de deciziile luate de tine. Aterizarea va fi oricum monitorizată de cineva prin radio, dar îţi voi prezenta câtiva paşi, ca să ştii la ce să te aştepţi.

1. Ia loc. Pilotul de comandă de obicei stă pe scaunul din stânga unde sunt indicatoarele. Pune-ţi centura şi harnaşamentul pentru umeri. În ziua de azi mai toate avioanele au control dublu, astfel încât vei putea ateriza avionul de pe oricare scaun. Nu atinge încă controalele, multe avioane au pilot automat şi mişcând maneta de control, îl poţi dezactiva. Asigură-te că pilotul inconştient nu e agăţat de maneta de control.
2. Respiră adânc. Probabil te vei simţi stresat de de seriozitatea situaţiei şi de încărcatura senzitivă, aşa că e indicat să tragi adânc aer în piept.

Următorii paşi îi voi prezenta mâine.

Acel războinic ce nu împarte cu ceilalţi bucuria alegerilor sale, nu va ajunge să-şi cunoască calităţile şi neajunsurile.

Înainte de a începe orice proiect, găseşte- ţi aliaţi, oameni care sunt interesaţi de ceea ce faci.

Aceia nu trebuie să fie neapărat “războinici ai luminii”.

Găseşte oameni cu puteri diferite, deoarece un războinic, în lupta lui pentru atingerea unui vis, nu e cu nimic mai diferit, faţă de ceilalţi, ce îl urmează cu entuziasm.

Aliaţii tăi nu trebuie să fie neapărat persoane influente, oameni pe care toţi să-i privească cu admiraţie, din contră, aliaţii trebuie să fie oameni cărora nu le e frică să greşească, oameni ce fac o mulţime de greşeli.

Totuşi acesta este tipul de om ce va schimba lumea, deoarece după multe greşeli va reuşi să realizeze ceva important pentru comunitatea sa.

Aliaţii nu sunt oameni care aşteaptă ca lucrurile să se întâmple, alegând mai apoi care să fie atitudinea cea mai potrivit de abordat, aliatul adevărat este cel ce se hotărăşte pe parcurs, chiar şi ştiind că un anumit comportament este riscant.

Cei mai buni aliaţi sunt cei ce nu gândesc ca marea majoritate a oamenilor.

Alătură-te tuturor celor care experimentează, asumă-ţi riscuri, cazi, răneşte-te… mai devreme sau mai târziu tot tu vei ieşi învingător.

Deseori în actul scrierii este indicată folosirea propoziţiilor scurte. Ideea este bună, dar frazele “cioplite” nu sunt întotdeauna cela mai indicate pentru a atrage atenţia cititorului.

Ritmul frazelor scurte poate fi obositor pentru cititor şi poate obstrucţiona relaţiie dintre idei. Citirea unui text trebuie să fie fluentă, asemenea unei melodii.

Variind atât lungimea cât şi structura propoziţiilor, vei obţine un text mai captivant. Aşa cum un anumit tip de îmbrăcăminte poate impresiona unele persoane, aşa şi structura propoziţiilor poate fi caracteristica dominantă ce pune un text în valoare.

Folosirea propoziţiilor scurte oferă textului o formă clară, însă, de multe ori rigidă.

Fluiditatea unui text se obţine prin combinarea frazelor scurte cu ajutorul conjuncţiilor. Trebuie să fii însă atent ca rezultatul final să nu altereze ideea ce era comună propoziţiilor.

De exemplu:

“Oana l-a bătut pe Adi la o cursă cu obstacole. Adi era prietenul cel mai bun al Oanei. Adi era de asemenea rivalul Oanei. Oana s-a simţit mândră de victoria sa. În acelaşi timp, ei îi părea rău pentru înfrângerea suferită de Adi.”

După cum vedeţi, aceste propoziţii sunt utile pentru aţi forma ideile şi pentru a stabili relaţiile mentale dintre Oana şi Adi. Folosind acest tip de structurare a propoziţiilor vei sfârşi prin a-ţi plictisi cititorii. Însă combinând aceste propoziţii putem obţine o imagine mai clară asupra ideii principale.

“După ce Oana l-a bătut pe Adi la o cursă cu obstacole, s-a simţit mândră de victoria sa, dar i-a părut rău pentru Adi, deoarece era prietenul ei cel mai bun. ”

Aşadar pentru a scrie frumos, este necesar, în primul rând, să scriem fluid.

Romanul acesta se termină aşa: “Toate personajele şi locurile din acest roman, chiar şi cele care par luate din realitate, sunt de domeniul ficţiunii. A-l citi altminteri înseamnă a da o interpretare forţată naturii sale.”
Ce tâmpenie!
Adică întâi îmi serveşte pe tavă povestea, care este adevărată, a lui Antonio Marcos Pimenta Neves, care a fost directorul ziarului argentinian “O Estado de Sao Paulo” şi care într- adevăr şi- a împuşcat amanta, pe Sandra Gomide. Ca apoi să vină să îmi zică: “toate personajele… sunt de domeniul ficţiunii”.
Ce drăguţ, s-a spălat pe mâini de responsabilitatea de a spune o poveste reală.
Pe scurt, romanul se învârte în jurul personajului principal, Camargo, directorul ziarului “El Diario”, soţ infidel şi tată a două fetiţe gemene, dintre care una e bolnavă de leucemie şi la final, moare chemându-l pe tăticu, care nu poate veni la căpătâiul ei, fiind prea ocupat cu distrugerea vieţii unei amante infidele, pentru care făcuse o obsesie. Amanta infidelă se numeşte Reina Remis, este colegă de redacţie cu Camargo, este cu 40 de ani mai tânără decât acesta şi binenţeles se culcă cu acesta pentru a avansa, Camargo îi măreşte salariul şi îi facilitează achiziţionearea unui apartament. După ce se muta Reina în acel apartament, îşi găseşte un amant mai tânăr şi îl părăseşte pe Camargo. Camargo care între timp divorţase de nevastă, făcându-se de râs în faţa tuturor colegilor de breaslă, ca să nu fie el mai prost se duce şi o împuşcă pe Reina. Pentru că este influent scapă de proces şi se întoarce la nevastă. Dar îl pedepseşte Dumnezeu şi paralizează…
Ce de timp pierdut!
Decât să citesc cartea asta mă uitam mai degrabă la “Ştirile de la ora 5″, aş fi găsit subiecte mai interesante!