newcars.ro

December 31, 2008

La mulţi ani 2009!

Filed under: Diverse — Oana @ 2:46 pm


Vă doresc să aveţi parte de un an mai bun, de multă sănătate şi de mai puţină singurătate.

December 30, 2008

Zgomot deasupra Constanţei

Filed under: Diverse — Oana @ 9:06 am

Are cineva idee ce anume a provocat zgomotul acela asurzitor, audibil azinoapte în toată Constanţa, între orele 23: 30 şi 00:30?
Nici 2000 de rachete lansate de americanii de la Kogălniceanu nu s-ar fi auzit aşa… sau poate au explodat turbinele de la CET. :-)

Emilie Simon - Desert

Filed under: Andrei Irimia's music — Oana @ 8:41 am

Un videoclip bine realizat şi totodată una din melodiile ce mi-au fost recomandate de Mirela. Cred că eram prin clasa a 12-a când am descoperit videoclipul ăsta, pe atunci mi s-a părut senzaţional, părerile nu mi s-au schimbat nici azi… ce îmbucurător!

Daţi-mi un copac roz să mă spânzur

Filed under: Diverse — Oana @ 8:18 am

Cine sunt şi ce am fost?

Azi dimineaţă am avut neinspirata idee de a îmi citi vechiul blog şi cu mare amuzament am descoperit că am fost emo: Tokio Hotel, singurătate, întuneric :-)

În fine o să consider că treceam printr-o criză adolescentină întârziată, toţi avem momente de astea.

Să rîdem împreună.

Tu, navă spaţială Mir, îţi mai aminteşti cum jucam noi şotronul la 22 de ani? :-)

Nu e bine să îţi negi trecutul, “sunt” este rezultatul lui “am fost”.

December 28, 2008

Grădina zoologică din Călăraşi

Filed under: Diverse — Oana @ 6:09 pm

Pentru cei dintre voi care nu ştiu, oraşul Călăraşi are o grădină zoologică. Şi pentru că mie îmi plac animalele în suferinţă, îngrămădite, înfometate şi murdare… mi- am zis că se merită să fac o vizită la zoo. Şi nu am  fost dezamăgită deloc.

Animăluţele nu erau prea multe: nişte lei, nişte urşi, nişte maimuţe, câteva căprioare şi o lebădă reprezentau toată armata… aşadar nu am avut prea multe de văzut de 2 Ron, cât m- a costat biletul de intrare.

Cuştile păsărilor erau murdare şi nici vietăţile din cuşti nu păreau prea sănătoase; o maimuţică bea Coca- Cola dintr- o sticlă aruncată în cuşcă de nişte copii, chiar în faţa îngrijitorului, care nu numai ca nu i-a oprit, ba chiar i- a încurajat să arunce şi sticla de Izvorul Minunilor, ca să mai vadă odată cum deşteptele maimuţe desfac singure dopul; o lebădă singuratică mânca niste grăunţe; urşii mai aveau puţin şi se sinucideau… în fine a fost o distracţie pe cinte.

Nu ştiu ce instituţie e însărcinată cu întreţinerea grădinilor zoologice, însă cu siguranţă visul meu de a vedea în România o “ Little zoo that could“  e departe.

Cum să mănânci cu beţişoarele

Filed under: Diverse — Oana @ 5:00 pm

Aşa cum nu se mănâncă un sandviş cu lingura, sau îngheţata cu furculiţa, anumite mâncăruri necesită ustensile adecvate. Mâncărurile asiatice nu fac excepţie de la această regulă, aşadar în cazul anumitor mâncăruri este indicată folosirea beţişoarelor (chopsticks).

Cuvântul japonez pentru beţişoare este “Hashi”. Spre deosebire de beţişoarele chinezeşti ( care sunt pătrăţoase şi boante la capăt), beţişoarele japoneze sunt rotunjite si conice la capăt ( pentru a facilita îndepărtarea oaselor de peşte, aliment atât de des folosit în dietele japoneze).

De obicei la restaurant ţi se dau beţişoarele despărţite, însă e bine să fi pregătit şi pentru momentul în care nimereşti un restaurant prost.

Aşadar dacă ai primit beţişoarele împreunate, îndepărtează- le de tine, pe un plan orizontal, astfel încât să ai la final palmele îndreptate spre tine, apoi îndoaie beţişoarele pe plan vertical dar fi atent să nu provoci aşchierea lor.

Primul beţişor poziţionează- l astfel încât partea mai groasă să se sprijine pe baza degetului mare şi partea mai subţire să se sprijine pe partea joasă a degetului mijlociu.

Adu- ţi degetul mare înainte, astfel încât să fixeze băţul. Cel puţin 2- 3 centimetri din băţ ar trebuie să se extindă dincolo de vârful degetului. Al doilea beţişor ţine- l ca pe un stilou.

Mai multe aici

December 24, 2008

Am plecat în vacanță

Filed under: Diverse — Oana @ 12:48 pm

Am plecat în vacanță, ne vedem peste o săptămână, când o să vă povestesc și despre “Schimb de cărți” și despre campania “Citește cu mine”.

Până atunci vă doresc sărbători fericite, multă sănătate și un călduros “La mulți ani!” pentru noul an.

December 21, 2008

Primul cadou pe care l-am primit de Crăciun

Filed under: Andrei Irimia's music, Diverse — Oana @ 8:25 pm

Mulţumesc Andrei!

Cele mai frumoase rochii ale anului 2008

Filed under: Fashion — Oana @ 8:13 pm

1.Anne Hathaway - rochie Oscar de la Renta
2.Bar Rafaeli - rochie Chopard Alberta Feretti
3.Gisele Bundchen - rochie Versace
4.Gwyneth Paltrow - rochie Chanel
5.Marion Cotillard - rochie Jean Paul Gaultier
6.Jennifer Garner - rochie Oscar de la Renta
7.Katie Holmes - rochie Jeanne Yang
8.Rihanna - rochie Giambattista Valli
9.Taylor Swift - rochie Kaufman Franco

December 20, 2008

Poeyie 6

Filed under: Poeyie — Oana @ 11:35 am

În spital nu există discriminări

toţi suntem egali,

suntem copii asistentei.

De la 5 la 80 de ani…

ne aliniază pe toţi

în frunte cu infirmul din cărucior,

noi ne ţinem de mână,

aşa cum am fost învăţaţi la grădi,

ne e frică tuturor de EKG.

Ne aşezăm halatele unii altora,

să nu ne fie frig,

solidaritatea umană

în situaţii de criză

e un lucru de admirat.

Vorbim despre morţi şi tradiţii,

în spital revenim la adevăr.

Suntem cu toţi copii asistentei.

Next Page »

Powered by WordPress

';