“- Suflet?… Eşti idiot!…Ţi-am spus-o din prima zi. Dar atunci ţi-am spus-o în glumă, fiindcă nu bănuiam că eşti chiar idiot. Nu eram sigură. De data asta, însă, văd că gluma mea s-a prins…Eşti chiar idiot, idiot autentic…Unde vezi tu suflet în ce ţi-am spus?… Asta e o frază convenţională, care, cînd îmi convine, o spun şi altora, nu numai ţie…O frază ideală pe care am descoperit-o într-o carte…Nu în suflet! Eu sunt femeie cultă, nu soră de caritate… Citesc cărţi instructive, nu prospecte de farmacie sentimentală… Îmi plac oamenii inteligenţi, oamenii cu cap, nu numai cu păr, oamenii care ştiu să se impună femeii prin calităţiile pe care ea nu le are… Şi nici nu trebuie să le aibă, fiindcă altfel n-ar mai fi femeie… Ai înţeles de ce, la un moment dat, am crezut că te plac şi pe tine?…Fiindcă te credeam aşa cum te închipuisem…, inteligent… Nu cu prea multă minte, dar, în orice caz, cu ceva mai mult decît numai cu suflet… Oamenii cu suflet sunt proşti… Aşteptam să-mi spui lucruri noi, lucruri care să mă amuze, lucruri care să mă facă curioasă… să-mi schimbe viaţa şi părerea proastă ce o am despre bărbaţii cu suflet… Văd însă că m-am înşelat…Eşti mai prost decît orice om de rînd…N-ai nici un pic de fantezie…De cîte ori caşti gura, nu scoţi decît aceeaşi prostie: Suflet!… Suflet!… Care suflet?… Arată-mi-l şi mie să-l văd… Cum este?… Cît e de mare?… Îl putem face pe din două- jumate mie, jumate ţie?… Şi dacă da, ce mai putem face cu el?… Să ne iubim la infinit?… Foarte frumos!… Dar, cu el putem plăti şi chiria?… Sau măcar datoria la zarzavagiu? … Nu?… Atunci la ce e bun sufletul?…”
Pentru că lenea şi delăsarea sunt trăsăturile ce mă caracterizează cel mai bine, azi nu o să fac nimic, mă voi juca Wow toată ziua şi nu voi avea nici o remuşcare.
Pănă atunci, hrăniţi- vă cu nişte muzică!… sunt sigură că mă înţelegeţi şi voi sunteţi la fel de leneşi ca mine.
“Dragă Robert, te rog iartă-mă că nu ţi-am scris până acum. Dar doresc să ştii câte ceva din partea mea. Ştiu că eşti necăjit pentru mine şi toţi din emisie şi toată familia ta. Dragă Robert eu mă simt rău, foarte rău. Mi-a promis Gabi D. că o să mă ajute mult, dar am nevoie de un ajutor din partea voastră. Robert dacă tu sau Gabi puteţi să-mi trimiteţi o salvare din partea Americii de la Ambasada Americană Bucureşti să mă intrneze la o staţiune Casa Albă, fam. Bush şi NATO. Am nevoie de consultaţii, tratament american, linişte şi odihnă, ocrotită de medicii Casei Albe şi fam. Bush. Doresc să îndeplinesc dorinţele la superiorii mei America, doresc să fiu în ţara America şi să primesc locuinţă în America. Eu sunt iubită de America şi multe ţări. Robert te rog ajută-mă, mult am nevoie de ajutorul vostru din Bucureşti. Şi te rog ia legătura cu băiatul din formaţia Bere Gratis, frumosul muzician să-mi trimită o salvare americană şi el doreşte să mă ajute foarte mult şi el are cunoştinţe cu americanii şi poate să intervină pentru mine. Vă pup dulce pe toţi, aştept răpuns de la voi şi salvarea americană cu un sponsor american să merg în America urgent. Cu mulţumiri Robert, adresa mea…”
M-am săturat de revistele pentru femei, care ne învaţă cum să ne ţinem bărbaţii lângă noi, într-o lume în care rata divorţurilor e în continuă creştere. Revistele pentru femei nu au prezentat niciodată soluţii practice pentru rezolvarea tensiunilor dintr-un cuplu, ci doar articole traduse şi adaptate la o realitate tipic americană, realitate ce nu se suprapune foarte bine peste realitatea românească. Cam aşa se explică şi fenomenul de apariţie al cocalarilor, mici români neaoşi ce se vor americanschi, precum şi fenomenul revers, acela de a râde de cocalari, fenomen apărut în rândul românilor neaoşi ce se vor români.
Criticii României sunt o specie din ce în ce mai des întâlnită. M-am săturat să citesc despre cât e ţara asta de urâtă. M-am săturat de huliganismul acesta subtil mascat sub imaginea slefuită a personajelor din media.
Pe scurt, mi-au plăcut numai paginile în care vorbea despre el ca om, paginile în care Robert Turcescu se dezbracă de haina murdară a moderatorului şi redevine un simplu “EU”.
La pagina 9, veţi găsi cea mai des întâlnită definiţie a românului.
Şi la pagina 22, veţi găsi o frumoasă definiţie a omului de succes.
Ştiţi că, în fizica atomică, în ultima perioadă, s-a reluat ideea de număr imaginar. Cu numărul real faci aşa unul cu doi fac trei. Clar. Dacă stăm numai în spaţiul realităţii suntem pierduţi. Realitatea este meschină. Eu trebuie să fiu lucid şi să acced la ideea de virtualitate.
